 | "Nu plângeţi, fiţi tari, zăvorâţi-vă sufletele şi inimile de păgânii nelegiuţi. Dumnezeu e mare şi va veni vremea când vom cânta iar, plini de fericire, «Pe-al nostru steag e scris unire»" - spunea Preotul basarabean Anton Ştefârţă, unul dintre apostolii românismului, după ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei de către tancurile Armatei Roşii, la 28 iunie 1940.
"Printre cei rămaşi în parohii, s-au aflat preoţi curajoşi care, înfruntând prigoana ateistă şi antinaţionalistă, precum şi ameninţarea deportării în Siberia şi chiar moartea, s-au străduit să ţină aprinsă candela ortodoxismului şi românismului". | "Numărul preoţilor deportaţi, ucişi sau dispăruţi in anul de ocupaţie 1940/1941 se ridică la 48. Se poate spune astfel că unul din zece preoţi rămaşi sub ocupaţie a plătit cu viaţa sau cu libertatea! Preoţimea basarabeană rămasă pe loc a fost decimată şi aceasta numai într-un singur an! Dintre aceştia, în afar preotului Eustaţie Chiriţă, au mai fost asasinaţi de bolşevici preoţii Gheorghe Mihalache, Gheorghe Tudorache din Gruzeşti-Lăpuşna, Teodor Bunescu din Zubreşti-Lăpuşna, Gheorghe Meleavin din Selemet-Tighina. Unii preoţi au murit prematur, "de inimă rea", chiar in ziua cedării Basarabiei (ca preotul Mihail Vasilache, un vrednic misionar din Alcedar-Orhei), alţii neputînd îndura persecuţiile şi umilinţele, ca Dumitru Cozinschi din Troiţa-Tighina, Ştefan Zagorodnâi din Suruceni-Lăpuşna, Ion Dulap din Redeni-Orhei."
(Boris Buzilă, "Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia(1812-1918)(1918-1944)", Editura Fundaţiei Culturale Romaneşti, Chişinău, 1996, p. 352-353) (E. A.)
Despre preotul Mihail Vasilache, mort "de inimă rea" în ziua Cedării Basarabiei, dă mărturie fiica sa, Doamna Leonila Mihalef: |
Tatăl meu, Preotul Mihail Vasilache, era un mare patriot, care a simpatizat cu Sfatul Ţării; işi iubea nespus ţara, şi propovăduia libertatea şi demnitatea neamului românesc - prin predici dar şi prin articolele pe care le scria.
A absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuţi şi, din 1927, când s-a căsătorit cu mama, a păstorit parohia comunei Alcedar din judeţul Orhei, şi satele vecine.
Când "cedarea" Basarabiei, străvechi pământ românesc, a devenit iminentă, şi-a dat seama că, fiind un fruntaş al intelectualităţii româneşti in parohia sa, urma să fie exterminat prin impuşcare sau intemniţare de către ruşii bolşevici veniţi pe tancuri in chip de "eliberatori".
La 27 iunie 1940, in ceasul al 12-lea, a plecat in grabă cu soţia şi cele 2 fete (eu având pe atunci un an şi jumatate) şi ajungând in Iaşi, au innoptat la hotelul de lângă gară. In dimineaţa zilei de 28 iunie, pe la ora 6, au auzit armatele mărşăluind sub ferestrele hotelului, şi in timp ce discuta cu mama despre asta, de "inima rea", a facut un infarct care i-a fost fatal. Atât de tare şi-a iubit Ţara şi neamul, că inima lui nu a rezistat la gândul inrobirii Basarabiei!
S-a scris atunci in ziarele locale despre el, mama a fost ajutată de preoţii din Iaşi, care i-au dat odăjdii de l-au imbrăcat şi inmormântat la Cimitirul Eternitatea. Mai avea 4 luni şi implinea 39 ani.... mama a rămas cu 2 copii de mână şi cu o valiză. A fost indrumată să plece la Bucureşti unde au fost cazaţi un timp sub tribunele stadionului.
Căt am patimit eu şi sora mea in viaţă pentru că tata a fost preot! Am reuşit totuşi să facem facultăţi, să ne intemeiem o familie. Acum sunt numai eu in viaţă şi cer să primesc despăgubiri pentru bunurile rămase in Basarabia, conform legii 290/2003. Pentru bunurile mamei nu am probleme, pentru ca am carnetul ei de refugiat. Cu tata insă, mi se cere carnet de refugiat; cum să am aşa ceva când el a murit in dimineaţa primei zile a refugiului? Sunt in posesia actului de deces original in care se vede ca a murit pe 28 iunie la ora 6 in Iaşi, pe Strada Gării.
Am căutat prin arhive, să găsesc mărturii şi documente că tata a murit ca refugiat, din cauza cedării Basarabiei; că inima lui nu a rezistat la gândul ocupaţiei comuniste care a inceput din acea zi cumplita de 28 iunie 1940. In "Săptămâna Roşie, ", a lui Paul Goma, si in cartea "Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia(1812-1918)(1918-1944), a lui Boris Buzilă, am găsit numele tatălui meu, preotul Mihail Vasilache, mentionat ca unul dintre cei 48 preoti basarabeni morţi sau dispăruţi in primul an de ocupaţie bolşevică.
Daca cei de la legea 290/2003 ma vor respinge in final, pot dovedi eu că tatăl meu, Preotul Mihail Vasilache, a suferit oprimarea comunista? din cauza careia a pierdut bunul cel mai de pret: VIATA ? că a murit din prea multă dragoste de Ţară?
Leonila Mihalef, născuta Vasilache, de 68 ani, din Galaţi |
