| Procesul comunismului |
|
| Biserica intemniţată |
|
| | | | | | La schit şi la gherlă" Această liturghie, oficiată acolo, în mină, sub pămînt, sub teroarea caraliilor, de niste oameni împovărati cu ani de puscărie doar pentru că istoria îsi iesise din minti, rămîne pentru mine una esentială în mîntuirea neamului nostru. Trupuri mărunte, chinuite, obosite, muncite, flămînde, ascunse în măruntaiele pămîntului, la peste cinci sute de metri, îsi mărturiseau forta credintei si iubirea, oamenii depuneau astfel mărturie că nu puteau fi înfrînti. Cine crede cade sub cruce si se ridică. Cine nu crede este strivit de cruce " Părintele Iustin Pârvu.
Petru URSACHE, Convorbiri Literare
În amintirea colegului si prietenului meu Adrian Onofrei.
A fost arestat de politia politică a comunistilor cînd eram în clasa a III-a la Liceul National din Iasi, azi "Mihail Sadoveanu". S-a întîmplat în 1948, în scurta vacantă a Pastilor, după toate datele, în aceeasi vreme cînd a fost luat în detentie si Părintele Justin Pârvu. Atunci politia politică a ridicat mai multi elevi din scoală. N-am reusit să aflu vreo stire despre ce-o fi pătit Adrian; am apelat si la unii membri ai familiei lui: actorul Dumitru Onofrei de la Teatrul National din Iasi, transferat apoi la "Lucia Sturza Bulandra, din Bucuresti. (P.U.)  continuare |
| | | | Martirii crestini ai prigoanei comunisteZiua, 7 aprilie 2007
Inchisi, torturati, infometati, spanzurati, injunghiati, impuscati, ucisi prin inghetare sau ingropati de viu, batjocoriti pana la dezumanizare sunt doar cateva dintre metodele experimentului anticrestin prin care sute si mii de martiri ai lui Hristos si-au sacrificat viata in perioada comunista. La 17 ani de la incheierea unuia din ciclurile opresiunii, martiriul acestora este inca putin cunoscut. continuare |
| | | Martiri pentru HristosCivic Media, Apr 04, 2007
Inchisi, torturati, infometati, spanzurati, injunghiati, impuscati, ucisi prin inghetare sau ingropati de viu, batjocoriti pana la dezumanizare, sunt doar cateva dintre metodele experimentului anticrestin prin care sute si mii de martiri ai lui Hristos si-au sacrificat viata in perioada comunista. La 17 ani de la incheierea unuia din ciclurile opresiunii, martiriul acestora este inca putin cunoscut. Dupa cum constata si "Societatea academica pentru adevarul istoric", un grup universitar constituit dupa prezentarea pe Internet a Raportului Tismaneanu, astazi se vorbeste extrem de mult despre disidenta fara o zi de inchisoare, eludandu-se sacrificiul sutelor de mii de detinuti cu adevarat anti-comunisti. Lucrarea din care redam mai jos cateva extrase a fost lansata la Patriarhie in Saptamana Mare si releva adevaratul caracter al regimului comunist: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Insa acestui monstru care urmarea si eliminarea dumnezeiescului din om i s-au opus destui preoti si episcopi, monahi si teologi, militari si studenti, luptatori anticomunisti sau simpli tarani. Despre martiriul lor scriu autorii volumului "Martiri pentru Hristos, din Romania, in perioada regimului comunist". (Victor RONCEA) continuare |
| | | Patriarhia culege roadele indolenteiDan Ciachir, Ziua, 27 decembrie 2006
-- Nu am citit inca paginile consacrate Bisericii noastre in Raportul Comisiei Tismaneanu, ca sa ma pot pronunta asupra lor.
Dar din articolele aparute in ziare reiese ca textul contine numeroase si flagrante erori, chiar distorsionari ale adevarului. Nu e de mirare. Este notorie perspectiva asupra Bisericii a intelectualilor care l-au redactat. Ei o echivaleaza aproape exclusiv cu clerul, pe care nu-l agreeaza aproape deloc, si ignora poporul lui Dumnezeu. Si-ar putea inchipui cineva o universitate constituita doar din profesori sau o armata formata numai din ofiteri?! Or, Biserica ortodoxa Romana a fost si a ramas pana astazi singura biserica de mase de pe teritoriul tarii. De aici decurg continuitatea neintrerupta si forta ei marturisitoare. continuare |
| | | Revistele bisericeşti - loc de refugiu al istoricilor români în perioada stalinistăŞtefan Andreescu, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 31
Îndrăznesc să mă ocup de acest subiect, întrucât începuturile mele ca istoric sunt strâns legate de revistele bisericeşti. Am debutat în 1962, cu un mic articol ce a apărut în "Glasul Bisericii" la recomandarea regretatului profesor Victor Brătulescu. Iar apoi, timp de câţiva ani, am publicat diverse contribuţii numai în paginile acestor periodice.
Am recurs la această amintire cu caracter personal, deoarece ea trimite la momentul dinainte de scurta iluzie a aşa-zisei "liberalizări" a regimului comunist român (1964-1971). Or, cine răsfoieşte astăzi colecţia revistelor "Biserica Ortodoxă Română", "Mitropolia Olteniei", "Glasul Bisericii" sau a celorlalte câteva, de la sfârşitul anilor '50 şi începutul anilor '60, rămâne uimit să întâlnească o serie întreagă de nume de intelectuali "laici" din perioada interbelică, care supravieţuiseră terorii staliniste practicate de regimul Dej, dar erau în continuare puşi sub interdicţie în privinţa accesului la revistele academice sau editurile de stat. continuare |
| | | O viaţă închinată religieiBeatrice Gheorghe, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 44-45
La 21 iulie 1911 a văzut lumina zilei, în comuna Alma, judeţul Sibiu, preotul Zosim Oancea, care avea să devină mai târziu o figură importantă şi impunătoare în viaţa cultural-religioasă a oraşului şi judeţului Sibiu, precum şi a întregii ţări .
După moartea tatălui, survenită în timpul primului război mondial, a fost crescut de bunicii din partea mamei, Zosim şi Eufimia, care obişnuiau să îl alinte spunându-i "puiul moşului Zosim".
Zosim Oancea a urmat cursurile liceului «Timotei Cipariu» din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, unde a fost îndrumat de profesorul de religie să meargă la internat "să facă pe credinterul", adică să servească la mese în internat. continuare |
| | | Calvarul mănăstirilor basarabeneNatura.md, Nr. 06(171) iunie 2006
Motto: "Zis-a nebunul în inima sa: Nu este Dumnezeu" (Psalm 13.1)
Comuniştii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au dorit ca oamenii locului să trăiască fără lumină, fără Hristos. Aceştia foloseau fel de fel de tehnici drăceşti, fiind fideli ideii leniniste, "religia" lor, îl idolatriza nu pe Isus, ci pe Lenin, îi avea drept "evanghelişti"
pe Marx, Engels, Stalin etc., nu pe Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Mănăstirile basarabene au trecut prin pârjolul iadului comunist, ateii demenţi le-au transformat în grajduri, şcoli, spitale de boli venerice etc., au dat foc icoanelor şi cărţilor sfinte.
Acţiunile de distrugere a lăcaşurilor sfinte erau planificate cu multă "trudă" partinică şi ideologică, sovieticii erau un fel de lupi răpitori îmbrăcaţi în haine de oaie. Venind în Basarabia ei au spus că respectă drepturile omului. Şi asta doar le nivel declarativ, pentru că acţiunile lor demonstrau că sunt nişte fanaţi ai luptei contra credinţei neamului. Comunismul începea să ajungă la esenţa existenţei sale - ura faţă de Cel de Sus şi distrugerea a ceea ce nu convine ideologiei marxist-leniniste. Potrivit unor surse, înalţi prelaţi tăceau mâlc în faţa propagandei antireligioase, ba chiar alunecau în susţinerea acţiunilor comuniştilor sovietici. Adică, turnau gaz pe foc, pe un teritoriu "minat" spiritual cu multă meticulozitate. Mai toate documentele de atunci menţionează de autolichidarea mănăstirilor, pe când se ştie şi reiese din diferite rapoarte, întocmite de slugile umile ale puterii, toate au fost lichidate de autorităţile sovietice. |  |
continuare |
| | | Încercarea comunismului de a distruge creştinismulCicerone Ionitoiu (preluare din procesulcomunismului.com)
INTRODUCERE
Se cuvine ca înainte de a trece în revistă persecuţia Bisericii România să aruncăm o privire asupra genocidului din sânul Bisericii ruse dezlăntuit de bolşevici după instaurarea lor prin forta, în 1917, la conducerea statului.
Creştinarea poporului rus a coincis cu unificarea statului şi s-a dezvoltat sub influenta bizantină. După creştinarea prinţului Vladimir în 988 rusii au intrat în al doilea mileniu ca un popor profund creştin. Invazia mongola a găsit o rezistentă înverşunată în creştinismul poporului rus, iar Alexis (1293-1378) devenit mitropolit al Moscovei si regent a fost sanctificat fiind socotit ca simbol al reinvierii spirituale, naţionale si politice. continuare |
| | | Biserica Ortodoxa Romana si SecuritateaZiua, 2 septembrie 2006
Securitatea a exercitat permanent presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Romane, folosind toate mijloacele posibile (agentura, filaj, tehnica operativa). Nu le-am consultat, dar sunt mentionate clar in alte parti: dosarele de obiectiv Patriarhia Romana, Institutele Teologice din Bucuresti si Sibiu, dosare de manastiri (Viforata). Acestea exista in mod cert si este logic ca toate institutiile bisericesti au constituit obiective de urmarire ale fostei Securitati. Numeroase alte cazuri de urmarire a preotilor apar in diferite dosare ce privesc diferite miscari de rezistenta armata, in dosarele referitoare la colectivizare, in cele privitoare la partidele politice. continuare |
| | | Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe RomânePr. prof. dr. Ioan Dură, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 55-56
Prigoana sau "teroarea roşie", care îşi are ca model Revoluţia franceză, s-a manifestat împotriva Bisericii Ortodoxe odată cu preluarea puterii de către bolşevici în Rusia.
Cât priveşte în Basarabia, imediat după anexarea ei de către ruşi, a fost distrusă toată organizarea bisericească românească de până atunci, în locul Mitropoliei Basarabiei s-a înfiinţat o episcopie dependentă de Patriarhia Moscovei, cu sediul la Chişinău, cârmuită de ierarhi ruşi. Şi acelaşi lucra s-a întâmplat şi la Cernăuţi, unde «în locul Mitropoliei româneşti s-a creat o Episcopie, cu ierarhi ruşi sau ucraineni. Eparhiile Ismailului şi Hotinului (Bălţi) au fost considerate ca desfiinţate».
De "arhipelagul ororii" n-a scăpat nici Biserica Ortodoxă din România, în frunte cu ierarhii acesteia, odată aduşi la putere comuniştii de către armata roşie de ocupaţie, când s-a început sovietizarea ţării după modelul stalinist. continuare |
| | | Manifestări comemorative: Douăzeci de ani de la demolarea bisericilor din BucureştiNeculai lonescu-Ghinea, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 50
Când am primit misiunea de a organiza o expoziţie dedicată comemorării lăcaşurilor de cult demolate în cadrul operaţiilor de restructurare a Bucureştilor - 1980-1990, m-a cuprins un sentiment contradictoriu: pe de o parte durerea ce voi încerca rememorând această pagină de suferinţă din istoria urbei, pe de altă parte bucuria de a pune în valoare şi prezenta publicului o serie de fotografii, acuarele, desene, planuri făcute de arhitecţii-martori ai acelor triste evenimente, precum şi publicaţii cu acest subiect continuare |
| | | Despre procesul Nuntiaturii ApostoliceSora Clara Catrina Laslău, Memoria, Revista gândirii arestate, Nr. 26
Jilava - În asteptarea judecătii
La Jilava - camera 4, am găsit-o pe sora Marta, care mi-a spus că e arestată Maica Superioară de atunci, Clementine Mayer, si Mater Anuntiata. Aici am stat din 4 aprilie 1951 până la 10 mai 1952.
Dormeam în camera 4; în această celulă am găsit 74 persoane. Se dormea pe niste priciuri cu scărite pe care ne cătăram ca găinile la culcare, iar camera avea un singur geam. Odată, fetele au făcut o glumă: ce-ar fi să facem un telefon fără fir cu camera vecină unde erau bărbati? Poate cineva o fi auzit, sau o fi ciripit vreo păsărică (asa le spuneam celor care ne pârau - păsărele ciripitoare). Pentru această glumă ne-au închis geamurile, au bătut scânduri peste care au dat cu smoală ca nu cumva să le putem deschide sau printre crăpăturile scândurilor să vină un pic de aer. Această pedeapsă a durat 10 zile. Erau în încăperea aceea mai multe persoane în vârstă: d-na Răscanu, d-na Liciu, d-na Mihalache, d-na Hudită, nu-mi amintesc alte nume; mai erau vreo trei care fuseseră la Auschwitz si, fiind evreice, au fost din nou băgate la închisoare. Au trecut trei zile de chin. Când veneau pentru evacuarea tinetelor si se deschidea usa, se făcea un abur pe coridor că nu se mai vedea nimic. Seara strângeam cu o cârpă pe un făras noroiul care se făcea din cauza aburului ce se transforma în apă si curgea de pe tavan si pereti - de unde rezulta acel noroi -, asezam apoi o rogojină si dormeam si pe jos, nefiind locuri suficiente; dormeam numai pe o parte, atâta permitea spatiul. continuare |
|
 |
|
