| Procesul comunismului |
|
| Pateric al Inchisorilor Române |
|
| | | CEI NEÎNTREGI La mănăstirea Suceviţa, pe dealul din faţa porţii de intrare, odinioară te întâmpina un cârd de gâşte. Paznică le era o femeie grasă tare. Cu joarda ameninţa pe oricine se apropia de curte, de parcă nu era credincios, ci vrăjmaş venit cu furtişagul sau cu gândul altor rele. Chipul roşu vânăt i se umfla de mânie, buzele i se ţuguiau fără înţeles, ochii i se îngustau, obrajii i se preschimbau în foale, reverenda murdară îi plutea în vânt. Devenea o harpie, o mască a răzbunării. Pe cine să se fi răzbunat? Pe viaţă. Toate femeile, i se părea, erau frumoase, erau drăgălaşe, aveau pe vino-ncoace, numai ea era o caricatură a haosului.  continuare |
| | | PĂRINTELE IOASAF Nu am ştiut niciodată care i-a fost numele de flăcău din sat. Abia acum, dacă remarc aceasta, îmi dau seama nu numai că n-are importanţă, ci că nici nu s-ar cuveni. Aceasta deoarece istoria sa are însemnătate numai dacă sâmburele generalităţii este conţinut de ea, dacă nu constituie un caz particular, ci unul tipic. Credinţa mea este că acest fir al existenţei, cât încape în rândurile de faţă, poate să reprezinte orice tânăr înţelept, orice tânăr hotărât să nu-şi irosească viaţa. continuare |
| | | PATERICUL MEUSe întâmpla să asist, la Institutul Teologic, cum se numea Facultatea de Teologie sub puterea comunistă, când depindea aparent de Patrarhie, iar de fapt de Departamentul Cultelor şi mai departe de C.C., mi se întâmpla, spuneam, să asist la sosirea în cancelarie a câte unui coleg dintre profesorii preoţi, nu rareori personaje vârstnice, vrednice de a fi privite cu sfială, chiar cu admiraţie. Iar cele al căror martor eram nu răspundeau totdeauna unor atari reacţii sentimentale. continuare |
| | | Pasi pe nisipPoeta Mariana Gurza mi-a trimis urmatoarele versuri braziliene ce cuprind greul vietii noastre pana la a nu mai putea exista
Pasi pe nisip
de Ademar Baross - poet brazilian continuare |
| | | Mărturie despre un profet din zilele noastre Tot omul care a călcat Moldova sub puterea comuniştilor era îndemnat de localnici să viziteze comuna Boroaia. Catedrala ridicată acolo de părintele Argatu constituia mândria moldovenilor. Ca şi când faptele măreţe ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt ar fi reînviat. Preotul avea renumele unic de a fi smuls, cu enorme sacrificii, acceptul autorităţilor pentru ridicarea bisericii cu alură de templu modern creştin, de a fi adus materiale din ţări străine pentru edificarea ei, atunci când sătenii nu puteau contribui la cheltuielile urieşeşti decât cu sărăcia şi nevoile lor zilnice. Mai era cuvântat cu admiraţie şi pentru legendara lui urmărire de către securişti şi ascunderea sa timp de ani de zile, ba sub pământ, ba prin casele credincioşilor. De pe atunci era cunoscută hotărârea sa şi a prezviterei, într-un gând cu slujitorul altarului, de a se călugări ambii la capătul realizării acesteia măreţe, ca şi dorinţa lor de a fi înmormântaţi sub lespezile ctitoriei lor, asemenea domnilor şi mitropoliţilor de odinioară. continuare |
| | | O lume de Hristoşi- "Oroarea s-a declanşat în noaptea de Înviere. Îl răstigniră, la un moment dat, pe băiatul ăla, cu picioarele-n văzduh, legat de partea superioară a patului cel mai de sus. Îl dezbrăcaseră mai întâi. L-au tocat cu bâtele, lovitură lângă lovitură. Parcă îi pictaseră zăbrele pe carne, una înghesuită-n cealaltă. De la partea superioară a labelor, până la clavicule. Pe urmă l-au întors pe dos şi l-au zăbrelit şi pe spate. Când i-au desfăcut legăturile, s-a prăbuşit mort. Nu ştiu dacă avea mai mult de douăzeci de ani. Voiau să recunoască a fi fost de faţă când neamurile lui omorâseră un soldat rus, mi se pare. De atunci înainte vreo doi-trei ani au fost stăpâni pe închisorile Piteşti şi mai târziu şi Gherla."
Ne aflam la Jilava. Îl rugasem să-mi istorisească cum începuseră reeducările. Datorită lui Feiu puteam şi eu afla unele dintre cele mai cumplite secrete ale securităţii. Când avusese 16 ani, fusese aruncat în ‘moara dracilor’, cum a denumit-o Măgirescu, o altă victimă a lui Ţurcanu. Acum avea 26. Eu aveam 20 şi-l ascultam. Făceam socoteala: ‘Dacă mă năşteam cu zece ani mai din timp, treceam şi eu printre pietrele ei de moară.’ Şi-i mulţumeam lui Dumnezeu că-mi întârziase naşterea cu zece ani.
Vedeţi ce interesant: nu-mi ziceam că n-aş fi bănuit ce era aceea puşcăria pentru politici, pentru că nu aveam cum ajunge într-una, ci îmi spuneam că aş fi ajuns şi eu printre victimele reeducărilor. Adică la închisoare un tânăr ca mine tot era dator să ajungă, ce mai calea-valea!
Feiu continuă, după un timp de cugetare: - "Ca pe Hristos l-au chinuit!" După un alt răgaz, adăugă, cu oarece reţinere: - "Câteodată îmi spun că suferinţele lui Hristos pe cruce n-au fost mare lucru pe lângă cum s-a suferit la Piteşti şi Gherla." Pe Feiu, viitorul preot ...X l-a bătut până a înnebunit. Şi astăzi e internat când şi când. Nici nu visa ăla că, în cele din urmă, Dumnezeu avea să-l scoată basma curată, să-l cheme, să-i dea puterea de a lupta cu sine însuşi şi cu întregul său trecut de turnător-şef şi torţionar şi să-l preoţească! Şi nu este singurul...
Îmi amintesc o frază a prozatorului american Sherwood Anderson: "Fiecine din astă lume este un Hristos şi toţi sunt răstigniţi". S-ar crede că este literatură. Pentru tineretul universitar român, la Centrul de Reeducare Studenţească Piteşti, pe urmă la penitenciarele Gherla, Târgu Ocna, la Canal, în epoca aceea, fiecare fost student şi elev, apoi intelectualii, muncitorii, în pregătirea reeducării întregii ţări, Dumnezeu a dăruit martiriul.
Câţi Hristoşi, Doamne, pe pământul românesc!... Cât de sus ne va înălţa suferinţa lor! Cât de sus... Lumea întreagă se va mântui din zdrobirea românilor de atunci şi din toată existenţa lor până acum, pe acest pământ râvnit de ruşi...
Uitaţi-vă noaptea pe cer: străluceşte de cununile nepângăriţilor!...
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Din cugetările unui prea puţin credincios Despre Petre Pandrea sunt multe de spus.
Când am intrat în închisoare, mi s-a dorit de către intelectualii întâlniţi să am norocul de a mă afla într-aceeaşi cameră cu Petre Pandrea sau cu Petre Ţuţea. Mi-i lăudau ca cei mai mari şi mai informaţi vorbitori ai neamului nostru, în acel moment.
Mai târziu, întâlnind întâmplător câte un legionar sau altul, care împărţiseră aceeaşi celulă cu Petre Pandrea, mi-au povestit, entuziasmaţi, că i-a asigurat: ‘Domnule, eu am avut aplecare către stânga şi credeam că legionarii sunt nişte oameni cu care nu te poţi înţelege. După ce v-am cunoscut, pe aceştia din temniţă, îmi dau seama că a fost o mare eroare; m-am înşelat; m-am luat după minciunile altora. De acum înainte, veţi găsi în mine cel mai vajnic apărător. Voi demonstra tuturora ce calitate umană aveţi!’ Într-adevăr, Petre Pandrea a fost cumnatul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Nu putea fi înclinat decât către stânga. continuare |
| | | Despre puterea de a iertaAm primit o scrisoare conţinând următorul strigăt al făcătorului de dreptate.
"Un paradox:
pe torţionari, pe turnători, pe cei care au făcut atâta rău în jurul lor,
care au schingiuit atâţia oameni în închisori,
şi au distrus atâţia alţii în afara închisorilor,
dumneavoastră, unul, aveţi căderea să-i iertaţi,
tocmai pentru că aţi suferit din cauza lor.
Eu însă nu am voie să-i iert, nu am dreptul ăsta.
Tocmai pentru că nu am suferit nici o zi de temniţă,
Şi nici nu ştiu ce e foamea, şi frigul, şi frica,
Şi nici n-am văzut oameni zdrobiţi în bătaie, în faţa mea,
Pentru un "Tatăl nostru" sau un Radu Gyr.
Cred că de aceea sunt atât de încrâncenată,
Şi după ce plâng de mă usuc pentru un Tudor Greceanu, un Ion Ioanid,
Un Ion Pantazi sau alţii, sau alţii,
Îmi dau seama că în adâncul, în adâncul inimii
Nu îi pot ierta pe cei care au zdrobit astfel de oameni.
Mă gândesc la porunca lui Iisus, esenţial poruncă a iubirii de aproapele.
Dar eu, care nu-i pot nici ierta,
Cum aş putea să-i iubesc?
Este una dintre poverile mele, multele - de creştin cu numele.
Îmi amintesc de ultimele vorbe ale lui Mircea Vulcănescu, ale martirului Mircea Vulcănescu:
"Să nu ne răzbunaţi".
Şi mă uit in jur: într-o lume care, nu numai că nu vrea să-i răzbune, dar abia dacă mai pomeneşte de ei, cum să nu ţi se frângă inima? Îmi pun toată nădejdea în copiii mei, şi în cei care vor veni să spele ruşinea neamului ăstuia.
Contemporanii mei sunt mult prea slabi. Şi eu odată cu ei."
Am avut îndelungi ezitări între preţuirea dreptăţii şi a iertării, datorită frământărilor de care dă prietena mea dovadă. Făcătorii de dreptate sunt enumeraţi între fericiţii ştiuţi. Întocmai după pilda aleasă de autoarea epistolei: nu făcători ai dreptăţii proprii, ci ai dreptăţii celorlalţi.
Însă, iertarea primita de noi, ca persoane, e legată de puterea noastră de a-i ierta pe ceilalţi. Când rostim Tatăl nostru, cerem să nu fim iertaţi decât în măsura în care iertăm noi.
Acesta să fie paradoxul?
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Din cugetările lui Tudor Greceanu,pilotul care a izbutit să evadeze din Aiud, frângându-şi nu aripile, ci picioarele.
(mulţumindu-i Ioanei de a-mi fi atras atenţia asupra înţelepciunii lui)
"Trăim încă o epocă a imposturii, a renegărilor şi falsificărilor de tot felul, dar memoria neamurilor nu poate fi niciodată stinsă.
Din nenorocire, instinctul de conservare este de multe ori mai puternic decât cultura, educaţia şi alte virtuţi.
Dispoziţiile temperamentale sunt cu totul altceva decât caracterul. Caracterul se educă, cu dispoziţiile temperamentale te naşti. Oamenii învăţaţi se pot forma într-un număr de ani. (…) În schimb oameni buni nu se pot fabrica, aici e vorba de o dispoziţie temperamentală cu care te naşti. Nu poţi fi rău şi să devii bun, e o dispoziţie temperamentală pe care n-o poţi educa. De aceea, oamenii buni sunt mult mai rari decât oamenii culţi. Sunt nepreţuiţi. continuare |
| | | UraUn călugăr spunea, mi-a impartasit Ioana: "Ne-am urât destul. Să ne mai şi iubim un pic."
La Judecata de pe Urmă voi fi întrebat: "Doar ai auzit cuvintele părintelui. Ce ai făcut cu ele?"
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Mărturisitorul Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Mijlocul acesteia avu loc pe când se plimba el de ici-colo. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednică slugă a Domnului său Hristos, fecioară înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă.
Îl rugaseră câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare.
Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare".
Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!" Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte "trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor". Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă.
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Părăsirea cu bună ştiinţă a vieţii - "Moooooor... dar nu-mi pare rău de această lume... oah... oahhh..." se auzi într-o noapte într-o cameră din închisoarea Piteşti, unde se desfăşurau "reeducările".
Unul dintre canoniţi izbutise să ascundă un ciob de privirile colegilor care-l maltratau. Cu acesta îşi tăiase venele, scăpând vigilenţei plantoanelor, anume alese pentru a se evita asemenea ‘eliberări’ din tortură. continuare |
| | | Dumnezeu ne asteaptăNu se întâlniseră demult. Aveau obiceiul să dispară unul din calea celuilalt, de ca şi cum nici n-ar fi fost prieteni. În continuare, nu mai ştiau de soarta amicului un an, doi, la rând. Chipul unuia răsărea în mintea colegului său de temniţă, înconjurat cu o aureolă de căldură. Apoi pierea, înghiţind în sine regretul fiecăruia dintre ei că nu izbuteau să-şi disciplineze amiciţia aşa cum o făceau toţi oamenii. continuare |
| | | PăcătosulVenise vorba despre spovedanie.
- "Cum să-l înţeleagă un preot tânăr pe un mare păcătos, când teologii nu absolvă nici un curs despre spovedanie sau, în linii mari, despre duhovnicie?"
- "Crezi că acestea îl vor face mai înţelegător?"
- "Bineînţeles."
- "Nu socotesc că ar fi necesare."
- "Cum aşa?"
- "Deoarece între păcătos şi preot e mai mică deosebire decât te aştepţi. De fapt, cei doi sunt identici."
- "Identici?! Un preot şi un păcătos? Pe ce te întemeiezi spunând asta?"
- "Pe faptul că ambii au suflete."
- "Şi?"
- "Şi orice păcat ia naştere într-un suflet. În cazul acesta, oricine are suflet este în stare să-l înţeleagă."
- "Există totuşi inşi care afirmă că nu pot înţelege păcatul. Ei se întemeiază pe curăţenia sufletului lor, atunci când pretind asta. Cum de e cu putinţă?"
- "Au uitat de sufletul lor cel adevărat şi vorbesc în numele unui suflet artificial, pe care îşi închipuie a-l purta pretutindeni cu ei."
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Raiul preschimbat in iadOrice turist prin U.R.S.S., care şi-a ţinut ochii treji şi pe care l-a condus itinerariul şi pe-alături de clădirea vreunei biserici, a constatat că pe faţada ei se proţăpea o firmă cât toate zilele, roşie ca steagul, cu ceva scris, cât era de lungă şi de înaltă, în litere cirilice de-o şchioapă. Am întrebat, fără să pierd nici un prilej, ce desemna aceasta. În două rânduri am aflat că vestea prezenţa câte unui muzeu al ateismului. În celelalte cazuri era vorba despre tot atâtea depozite sau magazii.
Dar a fost ceva mult mai cumplit. Biserica a fost preschimbată în lagăr. Paturi suprapuse pe câte patru-cinci nivele. Cu alte cuvinte, tot ‘magazie’ era, cu două excepţii: o magazie doar de noapte, în care se descărcau exclusiv fiinţe umane. Este vorba despre mănăstirea de la Greazovăţ.
Fusese rai. Comuniştii o transformaseră în iad.
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Despre frica de dusmanUn ostaş român eliberat, după câţiva ani de prizonierat la sovietici, se întâlni cu părintele Sisoe din Boteni, pentru a-i da o ştire despre fratele acestuia, căzut şi el în lagăr. Mult a trebuit a fi rugat printr-o rubedenie femeie, până şi-a tocmit sufletul să se încreadă în necunoscutul cu straie preoţeşti.
În timp ce au stat de vorbă, se uita în toate părţile, precum păsările câmpului, când îşi caută mâncarea. Se albise la faţă. Tare neliniştit era. ''De ce vă temeţi? Doar sunt slujitorul Sfântului Altar şi mă interesez de un frate pierdut.'' Îi răspunse cu ochii în jos: ''Şi aerul din jurul meu e spion''.
Atâta băgaseră vânzătorii de semeni spaima-n sufletele celor căzuţi în mâinile lor.
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Intâlnirea cu Dumnezeu - "După cum vezi, încetul cu încetul am devenit aşijderi lui Iov. Plămânii nu mă mai ascultă, de bube-s plin, de tăiat prin pântec nu mi-ar strica să mă tai..."
- "Şi ce ai de gând? Cu ce vei începe?"
- "Cu ce încep n-are însemnătate. Rămăşagul este una câte una să le tămăduiesc pe toate.."
- "Asta ia timp..."
- "E drept. Dar şi când voi fi gata..."
- "Când vei fi gata, îţi va bate ceasul întâlnirii cu..."
- "Aşa-i. Însă îi voi da înapoi un trup curat cum mi l-a dat."
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Despre simţăminte În lungile perioade de singurătate, când nu-mi mai era dat nici un coleg de celulă, îmi petreceam o parte din timp făcând socoteala cât am greşit în relaţiile mele cu lumea. Asta deoarece, odată cu puşcăria, începeam o viaţă nouă, din care nădăjduiam să elimin greşelile cu care mă obişnuisem.
Astfel, reluam în cuget toate iubirile adolescenţei, nu ca fapte, nu ca anecdotică, ci ca înşirare de cerinţe spirituale ale partenerei, pe care nu le îndeplinisem. Căci dragostea nu înseamnă un şir de întâmplări, ci jertfă continuă pentru fericirea celuilalt. continuare |
| | | Miluirea Cei 60-70 de fraţi de suferinţă împărţeau între dânşii celula mare şi flămânzeau. Mâncarea nu era niciodată îndestulătoare. Zăceau sub pământ şi nici vorbă să fi fost vreodată sătui.
Nişte hoţi lucrau la lumina soarelui, nu vieţuiau sub rădăcini, precum ‘politicii’ despre care vorbesc. Într-o bună zi, se apropiară de tavanul camerei unde îşi trăgeau sufletul ceilalţi. Tavanul era găurit. Unul dintre şuţi se pregătise din timp să-i miluiască pe oamenii viermi ce colcăiau în beznă. Dădu drumul pe bortă în jos unui calup de mămăligă. Subpământenii l-au împărţit în şaptezeci de porţii. Întreg, cântărea vreo trei sute de grame. După împărţeală, fiece felie cântărea a şaptezecia parte din trei sute. Plouase cu aur...
Mulţumind Domnului, se împărtăşiră cu mălaiul coborât din cer. Însă pe hoţul cel milostiv nu l-au cunoscut niciodată.
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Respectul de sine al clericului Părintele Grebenea îşi aminteşte că preotul Nicolae Pâslaru îşi îndemna colegii de detenţie, care purtaseră în libertate haină clericală, cu cuvintele: "Trebuie să facem lucrul cum trebuie şi nu de mântuială, să se vadă că suntem popi". El nu era tulburat de despărţirea de familie, adică de soţie şi de cele două fetiţe lăsate fără nici o nădejde alta decât în Dumnezeu - presvitera sa neavând nici un venit să-şi asigure existenţa copiilor -, ci era împăcat şi senin. Doar că nu voia să se cârtească împotriva preoţilor.
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Viaţa Poetul Horia Niţulescu i-a scris fratelui său, la eliberarea după a doua sa condamnare:
"Eu am ieşit la viaţă chiar acum o săptămână, convins mai mult ca oricând de înţelepciunea lui Heraclit şi că cea mai stupidă dintre zădărnicii este să crezi în zădărnicie. Nu ştiu acum ce situaţie voi avea ca şi cetăţean al republicii, dar mă declar absolut îndrăgostit de proaspăta, magnifica şi eterna frumuseţe a vieţii."
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
| | | Marea ispitire din Vinerea Mare Îşi închipuie careva ce a însemnat foamea din temniţele comuniste pentru ‘politici’? Dar foamea din minele unde munceau aceştia? Dar la poftã şi la puterea ei de a întoarce minţile pe dos s-a gândit careva?
Da. S-a gândit securitatea. Şi s-a mai gândit cum să le manevreze pentru a umili şi a zdrobi definitiv puşcăriaşii aruncaţi de ea în braţele mizeriei şi disperării cele mai cumplite.
Astfel, în Vinerea Mare, în mină, povesteşte părintele Nicolae Grebenea, li s-a dat la prânz, ca felul doi, friptură. Era pentru întâia oară că se întâmpla aşa ceva în îndelunga sa vieţuire în temniţă.
Mulţi dintre creştinii ce mureau acolo văzând cu ochii, refuzară masa, de dragul postului. Alţii, printre care naratorul însuşi, au păstrat friptura, s-o mănânce după slujba Învierii. continuare |
| | | Cuvinte de folos (1)Bătrâneţea
Şi dacă vei fi orb, vei fi surd, vei fi imobilizat, vei găsi în tine ceva adunat din timp să-ţi fie bucurie la bătrâneţe?
Bucuria
Bucuria ta nu mai este a nimănui altcuiva; aşadar bucură-te cu modestie.
Calităţile
Cel mai de seamă dar ce ni se poate face este să ni se atragă atenţia asupra calităţilor noastre.
Conştiinţa
Viaţa în minte este mult mai bogată decât trăirea celei fizice. Receptarea, înţelegerea, amintirile, imaginarea, rezolvarea dilemelor şi multe altele, printre care se numără jocul simţămintelor şi al pasiunilor, impulsurile, refularea ori sublimarea instinctelor, implicarea morală, îmbracă nuditatea faptului de viaţă. Conştiinţa ni se impune ca autentica valorificatoare a vieţii abia când trăim în singurătate. continuare |
| | | Bună cuviinţă Biserica mănăstirii ruseşti Greazovăţ fusese preschimbată într-un imens dormitor pentru prizonierii de război. Paturile metalice se suprapuneau pe cinci rânduri. Frescele pieriseră sub straturi de văruire. Însă noii locuitori ai ei, când se ridicau către pat sau când coborau din acesta, se mai frecau de pereţi. Aşa, treptat, şterseră pelicula albă ce acoperea chipurile sfinte, mucenici şi fericiţi ieşind, unul după celălalt, din sufocarea lăsată-n urmă de bidinele. Mai impresionantă ca toţi era Maica Domnului care, şi dânsa, îşi strecura privirile mirate asupra prizonierilor, din bezna la care fusese condamnată de bolşevism. Unul dintre aceia care-şi găsise lăcaşul chiar sub icoana ei, nu putea dormi decât cu spatele la imaginea Preacuratei. Aşa că, înainte de a aţipi, se ruga, zicând: "Iartă-mă, Fecioară Maică a lui Hristos, că dorm cu spatele la Tine..."
:: Pateric al Inchisorilor Române, Mihai Rădulescu :: www.Literaturasidetentie.ro :: |
|
 |
|
