| Procesul comunismului |
|
| Mihai Rădulescu - Morţii noştri vii din temniţe |
|
| | | MORŢII NOŞTRI VII DIN TEMNIŢESonete
Motto
ORA CARE PLÂNGE
(din temniţa La Santé)
Trec orele lungi şi nătânge
Cum trece-ncet o-nmormântare
Vei plânge ora care plânge
- Fugare clipe, clipe stânge -,
Că piere ora ca oricare...
Tălmăcire de Mihai Rădulescu din
GUILLAUME APOLLINAIRE
1.VIZITE ALE UNOR FOŞTI DEŢINUŢI POLITICI
Delia,
Ai plâns de-atâtea ori când ascultai
Poveşti din hrubele de-odinioară,
Împărtăşite-n casa noastră iară
De-un domn, de altul, palizi foşti cobai,
În gherla naţională sau polară,
Tot mai îndepărtată şi tot mai
Părelnic râncezită-n mucegai,
Deşi atât de nouă şi de clară.
Dar nu ştii vizitele ce îmi fac
Colegii de-au murit în puşcărie.
În fiecare noapte ei învie;
De mâini mă ţin în oarba mea pustie
Şi mă păzesc de sorbul demoniac:
Sub ghilotină eu; iar ei tot tac.
2. PENTRU CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,
ANTOLOGUL MONUMENTALEI LUCRĂRI
"POEŢI DUPĂ GRATII"
Ai triumfat la anii-nţelepciunii
Dând viaţă morţilor ce-au mângâiat
Cu lire nevăzute-atât bănat
Înmormântat sub pragul sfiiciunii.
Strânşi din copilărie-n gherle unii,
Frumosu-abia aici l-au învăţat.
Şi s-au trezit zvârliţi pe prici sau pat
De-o nouă naştere; legaţi cu funii
Ombilicale au rămas de cer,
Nedesluşite pentru temnicer,
Şi au cântat şi au murit apoi.
De-atunci, oşti fără număr, vin spre noi;
Să nu-i uităm pe morţii vii şi goi
În cartea-ţi scrişi cu aur, ei ne cer.
3. MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN,
ACELA CARE A CĂRAT ÎN MEMORIE POEMELE
LUI CONSTANTIN AUREL DRAGODAN,
SUB SOARELE LIBERTĂŢII
Te cânt, Justine, pentru că ai scos
Din temniţă poeme, -n mintea clară,
Şi singurul tău trist dar sfânt folos
Fu când prin ele iar te condamnară,
La recluziunea aspră, seculară,
Cu alţi tuberculoşi tuberculos,
Într-o arenă cu figuri de ceară,
Gladiator iubirii de Hristos.
În boxă şi poetul Dragodan;
În duplicat (că viu sclipea în tine -
Din stupii tâmplelor cu-albine-n vers).
A luat alţi douăzeci şi cinci de ani -
Plus tot atât mai vechi -, să îi decline
Alăturea-ţi, Justine, -n Univers.
4. PENTRU VASILE TACU
"SĂRMAN POET NĂSCUT SUB TRISTE ZODII"
Seninătatea amară şi domnia
Îţi priveghează stihu-n închisoare,
Cum ruja din obraji şi albă iia
Cinstesc decenţa-n sate la fecioare.
Ţi-ai tapetat celula cu sonete -
Altiţe-ornându-ţi anii mohorâţi -,
Cum şi-umplu lăzile de zestre fete
Şi cuviinţă strâng flăcăii câţi.
Te întâlneşti cu versu-n întuneric,
Orb, să-l ciopleşti contemporan homeric,
S-adaugi încă o podoabă minţii.
Trudeşti la rucodelie ca sfinţii,
Desăvârşind un giuvaer himeric,
Să laşi şi tu obol, precum părinţii.
5. MORŢII MORŢI
Tot mai din fum şi tot mai străvezii
Sunt, Delia, morţii mei din închisori;
Vorbind de ei, spun că sunt tot mai vii,
Dar morţi îi văd tot mai adeseori.
Zvelteţi de ierbi mărunte sau cicori,
De levănţică şi de păpădiii,
Îmi mai dau încă-nşelători fiori,
Crezând că-s flori, veniţi din noapte-n zi.
Dar ei sunt colb şi iz de putregai.
Sunt oase, câteva, îmbăloşate.
Pieriră cicatricele pe spate,
Iar ochii smulşi, absenţi sunt mai dihai;
Ciuntite mâini, picioare descarnate,
Abia de pot hrăni azi câte-un scai.
6. PENTRU HORIA NIŢULESCU,
A CĂRUI PRIETENIE MI-A ALUNGAT CU RECITĂRI
MOARTEA
Cu-obrazul pergament acoperit de-o plagă,
Şi gâtul, carnea în amonte de la cot,
Cu sufletul prostit, rămas un jalnic ciot,
Deprins, pe dos, ca-n veac să-mi tremure şi ragă,
Zăceam, împresurat de-al camerei boicot,
Tratat în cursu-a zeci de zile doar cu-o fragă
De polivitamine. Dar duioasa-ţi şagă,
Pe o corabie bizară, matelot
M-a angajat, sub cârmuirea ta nebună
Oceanul Iad al Poeziei împreună
Să-l măsurăm, rememorând al Ei tictac,
Indiferenţa semenilor ce-o răzbună
Şi viaţă-ţi dă în salt şi-n berbeleac.
Te ascultam, tăceam. De-am reînviat, tot tac.
7. METAMORFOZA
Eşti mort; eşti viu.
Sunt viu, sunt mort.
Tu n-ai sicriu,
Nici popii ort
N-ai dat. Eu port
Chip vineţiu
Drept paşaport,
Să pot să-nviu
Alăture-ţi.
Mă simt străin.
Înlătură-ţi
Trup transmarin.
M-alătur, ţi-
E să mă-mbin.
8. ÎNDOIT
Convieţuiesc din când în când cu cel de-am fost;
Cu două chipuri mă trezesc pe-aceeaşi faţă,
Ce-s simultane: unul cald şi altu-ngheaţă:
Cu primul celuilalt încerc să-i dau de rost.
Mă zmulg pe mine însumi dintr-un timp anost:
Sunt păpuşarul, dar sunt şi a lui paiaţă;
Oricât de-abil mă simt, să-i sprijin faţă-n faţă
În stare nu-s; şi-mi par nebun, când nu-mi par prost.
Sunt jude? Mă ascund tot eu la adăpost,
Când fapte bune-nvăţ, ce grabnic mă dezvaţă
Alt eu cu mutră mucedă şi mălăiaţă -
Pe care (eu fiind) o ştiu tot pe de rost.
Ah, dac-aş vrea, ah, de-aş putea să scot harapnicul,
Să mă desprind cât ţine încă Timpul, grabnicul...
9. CEL DINTÂI TURNĂTOR ÎNTÂLNIT
Puteam să nu-ntâlnesc - adolescent poet -
Alt slujitor al muzelor, în puşcărie?
Ce mângâiere să-mi recite tocmai mie
Catrenul său de-adio, şuşotit încet:
"Eşti frumoasă ca o noapte care
Este-amantă hoţilor de cai;
Dinţii albi cum cade o ninsoare
De Crăciun sau Sfântul Nicolai"...
Îi amânase încheierea sine diæ:
Zburase-amorul! El era acum ascet
Şi sub betoane hohotea nemângâiet
Pe-a spaimelor de viitor caligrafie.
L-am învăţat să nu mai vândă scriitorii,
Cum hotărâse-n şubrezirea-i - ca să scape.
Făgăduinţele-i erau, vai!, iluzorii:
Eliberaţi, un nou mormânt vru să îmi sape.
Îl reînviu să-l iert la cumpenele orii,
Când carnea lui spre-Afund filtrată fu de ape.
10. ALT POET VÂNDUT
Ca o mumie ajunsese în anchetã,
Neverosimilã, sfioasă şi urâtă.
Dar, cu nobleţe, spaima lui de bâtă,
În faţa tinerilor, o ţinea secretă.
Din amintirea crezurilor, mohorâtă,
Scotea sub soarele Jilavei din manşetă
A eroismului defunctă siluetă
Şi a veleităţii încă vii, dar câtă?
L-am întâlnit în libertate. I-am sărit
La piept, cu frenezie. M-a respins uşor:
S-ajungă la cenaclul M.A.I., grăbit
Era, -mi încredinţă. Eu, recunoscător,
Domnia de-a mă pune-n gardă, am citit,
Asupra-nscăunării sale-n iadul lor.
Postum regim, postumă glorie factice.
Poetul legionar murise comunist.
De lăuda, îngenunchiat, satana Crist,
Au cine-ar şti în slavă astăzi să-L ridice?
Nepoata sa primi gârbaciul carierist
Şi înclinarea fermă de a fi complice.
Emoţionate, iscodirile peltice
Mă încercau de-i sunt pe plac panegirist.
Şi n-am putut pe faţă frica lui s-acuz.
Femeia sta Prostiei îndoită roabă:
Minciuna că e adevăr, credea confuz,
Iar într-ai săi, Poetu-l preţuia podoabă.
O tristă victimă a unui trist abuz,
Ce liniştea din cioburi negre şi-o înjgheabă.
11. POETULUI ANDREI CIURUNGA,
STÂLP DE-A DREAPTA VIEŢII MELE, ÎN BALTĂ
Ursit ai fost de numele Andrei,
Mucenicit să rabzi viaţa-ntreagă,
Ba tras în ţeapă pe al tău condei,
Ba smuls din drum de-a Timpului mârţoagă.
Iar Soarta, când voia ca s-o mai dreagă,
Legându-ţi - de-un curmei un alt curmei -
O funie spânzurătorii dragă,
Făcea mereu la degete cârcei.
Şi iar în puşcărie te trezeai,
La terciul de oftaturi şi mălai,
Sub gratia chioară şi cu ziua ciunga.
Că spune-i-aş lui Dumnezeu din grai:
"Cum relele atâtea le răbdai
La micul omul mare, - Andrei Ciurunga?..."
12. MOARTEA POETULUI
Epidemie: -a fost o gripă spaniolă,
Ne-au dat o ceapă pe din două, preventiv.
Noi, încăpăţânaţi, cu spirit subversiv,
Trăgeam de fiecare ceas nou la tombolă.
Un singur necâştigător fu agresiv:
Cu pumnii lui juca pe uşă-o farandolă,
Suna în noapte -a Gherlei vastă necropolă -
Cerea un leac, cu bolmojeală de beţiv.
Vizeta a muşcat din spaima-ne târziu:
"Ce-i, boşorogule, -ai căpiat?!" - "Mi-e rău..." - "Atunci,
Te vindec eu!" îl linişti un caraliu.
Gardianule, cu cizma -n capul lui arunci
Şi azi, când moaştele i-s palid sidefiu.
Opreşte-te, -asfinţi demult D. Iov în munci...
13. AMINTIRILE MONSENIORULUI JUSTIN PAVEN
Naiv şi pur, destăinuieşti, Justine,
Cum te îngreţoşa porunca dată
Ca gurile râvnite de-orice fată
Să-nghită-atunci fecale şi urine.
Ce tineri erau cei bătuţi cu tine
Şi mintea ce sordid li-era stricată,
Iar trupul ce-nvăţase să se zbată
Cum se-adâncea-ntre urlet şi suspine...
Justine, astăzi ştiut ca "Monseniore",
Hristos fu răstignit pentru-omenire,
Neascultarea lui Adam din fire,
Dar puştii ce n-au cunoscut iubire
Cui dăruit-au cruntele lor ore
Şi ale morţii negre aurore?
14. REEDUCĂRILE PIERDUTE -
ÎN AMINTIREA LUI SERGIU MĂNDINESCU -
Cu câţi creiţari de sânge ai putut plãti
Culorile ce le-ai primit din curcubeu,
Să faci din ele ortul tău şi ortul meu,
Luntraşului s-avem ce-i da, noi morţi de vii?
Cu ţandere de lună bunul Dumnezeu
În zale ca sicriele ne polei.
Te înfăşa în mantia-ţi de poezii;
Eu uns sunt cu-al Fecioarelor Nebune seu.
C-am întârziat la Cina voastră de sub Bâtă
Şi-Împărtăşania din fecale şi urină
N-am luat cu Voi. Se răzvrătesc şi lung suspină
Răzmii şi mii de mii de veci din veci-lumină
Din care palida mea viaţă-i izvorâtă,
Că dusă-i - fără-a fi prin iaduri coborâtă.
15. PERSPECTIVĂ CORECTĂ
Uitat-am să trăiesc; sunt singur, lainic;
Aştept să treacă anii ce mi-au fost sortiţi.
Eu nu i-am cunoscut pe Radu Gyr, pe Crainic,
Deşi în gherle timpurii, cu paşi grăbiţi
M-am adâncit, ca Iona-n tot atâţia chiţi,
Ca să înviu cu ei de mână, în chip tainic,
Hristoşi să îi impun pe cei doi mari huliţi,
Eu rămânând în umbră să-i slăvesc: doar crainic.
Dar nu i-am întâlnit. Mă dumiresc acum
Că nici măcar să-i înţeleg deplin nu-s bun.
O, ce distanţă-i între vârstele durerii!
Călăuziţi, cei doi, au fost de Alighieri;
Pe mine Sancho mă trăgea de un perciun;
Şi cred că, dacă-am suferit(!), îmi fu postum.
În loc de încheiere
INSCRIPŢIE PE
"TASSO ÎNTEMNIŢAT" DE EUGENE DELACROIX
Poetu-n gherlă, şleampăt şi bolnăvicios,
Tot frământând un manuscris sub talpă, jos,
Priveşte-n cumpeni, îngrozit, spre treapta-afundă
A pâclelor în care mintea-i se cufundă.
Îmbătătoare, hohotele-n puşcărie
Gândirea către straniu şi absurd o-mbie;
Îi dă târcoale Îndoiala, -l încolţeşte
Cumplita Spaimă, mii de măşti schimbând hoţeşte.
În geniu-acesta-nchis în beciul duhnitor,
În ţipete, scălămbăieli, roind în zbor
Spectral, ce-i hăituiesc auzul îngrozit,
În visătoru-acesta de orori trezit,
Pecetea-ţi văd, tu, suflet cu visări umbrite,
Înăbuşit de zidul Lumii Pipăite.
Tălmăcire de Mihai Rădulescu din
Charles Baudelaire
Mihai Rădulescu |
|
 |
|
