| Revoluţia din 1990 |
|
| Mărturii, anchete, analize |
|
| | | Mesajul Părintelui Dumitru Stăniloae către Piaţa Universităţii 1990Asta da golan! Dintre cei vechi, nu dintre cei "noi"
1990, asta da golan, Parintele Staniloae, Piata Universitatii
Iubiţi tineri ai României, Hristos a înviat! Vă trimit acest salut în scris, deoarece neputinţa bătrâneţii nu-mi permite să viu direct în faţa voastră. Domnul cel înviat să fie cu voi, să vă susţină în viaţa cea nouă şi plină de veşnică nădejde pe care ne-a câştigat-o cu dragostea care a mers până la moarte.  continuare |
| | | Asociatia Victimelor Mineriadelor - COMUNICAT PROTESTAsociatia noastra protesteaza impotriva Jandarmeriei Romana care in loc sa asigure protectie celor ce comemorau 19 ani de la represiunea din iunie 1990 (mineriada 13-15 iunie 1990) au favorizat un grup de huligani autointitulat ,,noii golani'' sa perturbe in data de 13.06.2009 orele 13.00, procesiunea de comemorare organizata de Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania impreuna cu Civic Media, Grupul Independent pentru Democratie (G.I.D.), Liga Studentilor(veterani), Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi (U.M.R.L.), Asociatia Baricada Inter 1989, Asociatia Studentilor Basarabeni,Golanii din Piata Universitatii si alte asociatii. continuare |
| | | | REMEMBER 13-15 IUNIE 1990 - Marturia lui CEZAR IVANESCU: Aproape ucis ...Am zăcut bolnav doi ani"...după ce s-a auzit troznitura feţei Alexandrei, a urmat o scenă pe care eu am scăpat-o: ortacii l-au întrebat pe şeful în cămaşă albă, dacă să ne arunce de pe balcon sau nu..."
Vineri seara, 10 ianuarie (1997), poetul Mihail I. Vlad din Târgovişte mi-a adus vestea arestării lui Miron Cozma...
Încă o dovadă, pentru mine, că şi pe lumea asta există un Dumnezeu!... Trebuie strânşi criminalii care umblă liberi pe străzi, în afară de unul, care nu umblă chiar pe străzi, dar se poate ajunge şi la acela... Ultima dată stătea la Cotroceni. [...] continuare |
| | | | | | Marturii din infernPublicam mai jos o Nota speciala remisa de un observator neutru al evenimentelor, corespondent al unei tari straine. Mentionam ca relatarea acestuia se suprapune cu alte marturii din noaptea de 13-15 iunie 1990. Datele au fost oferite Parchetului in repetate randuri si se afla la Dosarul Mineriadei, nesolutionat de 18 ani. continuare |
| | | Ion Iliescu si demonii trecutuluiZiua, 5 iunie 2008
-- Motto: "Actiunile autorizate de Ion Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratia romana". Departamentul de Stat al SUA, 16 iunie 1990
In 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu si grupul sau au incercat o lovitura de stat. Violentele dezlantuite in Bucuresti au avut ca scop interzicerea presei independente, PNTCD si PNL, lichidarea sau arestarea contestatarilor, suprimarea oricarei opozitii fata de regim. continuare |
| | | 13 - 15 iunie 1990: Represiunea stalinistă
13-15 iunie 1990 - 60 de morti peste cifra oficiala
Marturia Dr. D.G, medic la Spitalul Municipal din BUCURESTI
"Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990 cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in "Piata Universitatii"au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta cu politistii in minoritate) si mai ales in zilele de 14 si 15 iunie, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oarmeni, la "Sectia de Neurochirurgie" a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu "traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure".
Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa un prim ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului.
Nimeni nu facut ulterior nici o ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oficiale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.
Astea sunt faptele pe care le cunosc vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma"
(Florin Matrescu, Holocaustul Rosu, Bucuresti, 1998, p.158)
Morţii fără nume din iunie 1990 - Vinovatii printre noi
La câteva săptămâni de la mineriadă, câţiva studenţi la medicină efectuaseră cercetări în Cimitirul Străuleşti II şi au povestit câtorva membri GID că au descoperit acolo 2 tranşee cu aproximativ 78 de morţi neidentificaţi - decedaţi în perioada 13-17 iunie 1990. Au mai existat şi alte persoane - ziarişti, fotoreporteri, studenţi - care au efectuat cercetări şi fotografii la Institutul de Medicină Legală şi la Cimitirul Străuleşti. In august-septembrie 1990, sub semnătura lui Eugen Dichiseanu, ziarul România Liberă a publicat, într-un serial de 10 episoade, o anchetă asupra acestui subiect.
Cercetările, efectuate de ziaristul Eugen Dichiseanu şi membri ai Ligii Studenţilor, printre care şi George Roncea, au descoperit mari nereguli, inadvertenţe, neglijenţe, deficienţe de organizare dar şi încercări de neprezentare de probe în funcţionarea instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei morţilor fără identitate: Poliţia, Procuratura, IML, Primăria Municipiului Bucureşti. Pe post de acar Păun a fost atunci IPS (Întreprinderea de Prestări Servicii) care nu ar fi asigurat transportul corect al morţilor neidentificaţi de la IML la cimitir. Groparii de la Străuleşti povesteau că într-unele dintre sicrie erau şi câte 2 cadavre de neidentificaţi! Vice-primarul capitalei (care negase că ar ştiut ceva despre înhumări) semnase nişte acte legate de necesitatea rezolvării problemei neidentificaţilor de la Morgă şi se şi deplasase la Străuleşti; pentru data de 29 iunie fuseseră săpate, în mare grabă, la Străuleşti, două şanţuri comune, în care au fost înhumaţi mai mult de 40 de morţi neidentificaţi, care nu figurau în fişele Poliţiei; IML păstra chiar şi 7-8 luni morţi neidentificaţi dar fără a le asigura evidenţa - cu amprente, fişe, fotografii - corelată între mai multe instituţii implicate.
Autorul articolului precizează că a fost audiat de Comisia Parlamentară pentru cercetarea urmării evenimentelor din 13-15 iunie, dar, în momentul în care a furnizat comisiei amănunte, documente fotografice, cifre şi detalii concrete, preşedintele comisiei a întrerupt audierea. (România Liberă, nr. 214, 7 septembrie, 1990).
S-a pus mereu problema că aceşti morţi nu sunt revendicaţi. De fapt, nu ştim dacă nu i-a revendicat nimeni sau dacă cei care i-au revendicat au primit şi răspunsuri. Ştim însă că, în ultima perioadă a manifestaţiei, LOCUIAU pur şi simplu în corturile din Piaţă peste 100 persoane - care işi părăsiseră casele, rămaşi fara serviciu, veniţi din toată ţara, destul de mulţi din nordul Transilvaniei. În afară de ei, se adăpostiseră, pe lânga Piaţă şi pe lângă corturi, aurolaci, copii plecaţi din case de copii sau plecaţi de acasă - şi ei din diferite colţuri ale ţării. Era singurul loc de unde nu erau alungaţi, şi unde găseau înţelegere şi o bucată de pâine. Se adăpostiseră, în corturile din Piaţa Universităţii, şi copii şi tineri (elevi şi studenţi) din familii de bună condiţie, dar pe care propriii părinţi - adepţi infocaţi "ai lu' domnu' Iliescu" îi alungaseră de acasă, doar cu hainele de pe ei, socotindu-se dezonoraţi că aceştia susţineau manifestaţia "golanilor", ba, culmea dezonoarei, stăteau şi în Piaţă. Au existat oameni din GID, care luau acasă persoanele fără domiciliu care doreau să facă o baie şi să mai doarmă intr-un pat. Erau mulţi care intrerupseseră de multă vreme legăturile cu familiile, şi pe care nu avea cine să-i caute. Chiar in GID am avut o astfel de persoană.
Un caz concret de "nerevendicat" este cel al studentului cunoscut ca "Sir", despre care povesteşte autorul Gheorghe Dumbrăveanu (mort şi el, in condiţii ciudate, la câţiva ani de la eveniment) în cartea "Piaţa Universităţii" (Imprimeria "Coresi", Bucuresti, p. 5-6).
In contul morţilor represiunii din 13-15 iunie 1990 sunt puşi totdeauna numai cei morţi atunci, pe loc. Nimeni nu a cercetat ce s-a întâmplat cu răniţii, câţi dintre ei au mai trăit şi cât? Nimeni nu a cercetat câte dintre femeile gravide, bătute sălbatic cu bocancii în abdomen (în mod special în abdomen !) au mai născut.
Există medici care au dat anumite declaraţii despre zecile de oameni trataţi sau operaţi de grave traumatisme cranio-cerebrale la "Secţia de Neurochirurgie" a Spitalului nr. 9 din Bucureşti, dintre care 60 au murit în câteva luni. Azi, însă, nimeni nu mai vorbeşte; în discuţii particulare, un domn doctor ne-a spus că multe persoane din lumea medicală bucureşteană au cunoştinţă despre aceste decese, dar că nu au curajul să vorbească.
Adevărul poate fi aflat prin cercetarea arhivelor şi a persoanelor aflate la conducerea multor institutii: Institutul de Medicină Legală, Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti, Primăria, Direcţia Cimitirelor, a Crematoriului Cenuşa sau prin cercetarea registrele de gardă ale spitalelor bucureştene (unele registre au dispărut, altele au filele rupte).
Din neîncredere totală în instituţiile statului şi în justiţia română, dar şi de frică, lehamite, silă şi scârbă faţă de tot ce s-a întâmplat în aceşti ani, mulţi oameni refuză să vorbească - şi despre revoluţie şi despre mineriadă. Prea mulţi martori incomozi ai evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 şi din timpul anului 1990 ba au fost împuşcaţi în ceafă sau în frunte, ba au fost călcaţi de o maşină pe trecerea de pietoni, ba au fost bătuţi sălbatic, ba şi-au găsit casa ori maşina sparte, ba au fost găsiţi "sinucişi" cu ştreangul de gât (ca Gigi Gavrilescu).
Consideram că vinovaţi de toate aceste crime, precum şi de instigare şi complicitate, sunt:
- Ion Iliescu şi Petre Roman (pe atunci preşedintele, respectiv primul ministru al României) împreună cu membrii Guvernului şi administratiei FSN implicaţi în represiuni (miniştrii de interne, armată, transporturi, prefecţi, primari, etc.)
- Preşedinţii şi persoanele din conducerea Televiziunii Române, a Radiodifuziunii Române, a ziarelor Azi, Adevărul, Dimineaţa - pentru instigarea la violenta si razboi civil, dezinformarea şi manipularea opiniei publice
- Conducerea IMGB, a ministerului Minelor, a minelor din bazinele miniere implicate în represiune, a regionalelor CFR şi a tuturor celor implicaţi în instigarea şi transportarea miilor de mineri şi muncitori la Bucureşti.
"Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să multumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut în aceste zile."
- citat din discursul ţinut la Complexul Expozitional, la 15 iunie 1990, prin care preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, a mulţumit minerilor pentru tot ce au făcut la Bucureşti în zilele de 14-15 iunie 1990.
Ion Iliescu a mulţumit unor români pentru că au omorât, torturat, bătut, jefuit şi retinut ilegal alţi români, cu aportul direct al organelor de stat. Ion Iliescu si administratia FSN au însângerat România, au umilit-o, i-au întunecat viitorul, i-au ucis speranţa şi i-au întemniţat libertatea.
Vinovatii trebuie sa plateasca.
"Civic Net - Piata Universitatii"
Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia 21 Decembrie 1989
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
Asociatia Civic Media
13 iunie 2007
CUVANTAREA lui ION ILIESCU in zorii zilei de 14 iunie 1990 adresată minerilor adunati de FSN in Piata Victoria
"Mă adresez dv. de astă dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat LA CHEMAREA NOASTRĂ!
Mulţumesc de asemenea tuturor celorlalte delegaţii din judeţe care au venit şi s-au adăugat acestor forţe solidare ale muncitorimii române.
Îi rugăm pe ceilalţi să rămână aici în piaţă.
Delegaţia de mineri, în frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.
(urale, ovaţii prelungite, entuziasm, aclamaţii)
Aşa cum aţi văzut, de astă dată, avem de-a face cu elemente, cu elemente de-a dreptul fasciste, (urale, aclamaţii ) care, care ieri s-au dedat la acte de vandalism, după ce, în cursul dimineţii de ieri, 13 iunie, forţe organizate de ordine publică au curăţit Piaţa Universităţii, la propriu, adică, după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spaţiul verde, au eliminat tot spaţiul, s-au apucat de curăţirea zonei, pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să cureţe carosabilul, să spele, să pregătească pentru circulaţie. În după amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanţuri, cu pietre, cu cărămizi, cu ţigle, au atacat cordoanele de poliţişti, ăă, înarmate cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la maşini şi apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliţiei pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de interne, spre seară, precum ştiţi, au invadat şi clădirea televiziunii care a trebuit să-şi întrerupă emisiunea.
În cursul serii, grupuri de muncitori, de poliţişti şi ostaşi, au reuşit să re-elibereze televiziunea şi spaţiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost eliberate clădirile poliţiei şi ale ministerului de interne.
Unii dintre ei s-au reîntors în Piaţa Universităţii. Acum, spre dimineaţă, se pare, se pare că din nou au evacuat-o, au părăsit-o. Sînt acolo cîteva formaţiuni de paraşutişti şi poliţişti.
V-am ruga pe dv. minieri care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi în coloană pe bulevard, până la Piaţa Universităţii, pe care s-o ocupaţi definitiv dumneavoastră... (urale, ovaţii, aclamaţii ) după care, în conlucrare cu forţele de ordine, vă rugăm să asiguraţi paza pieţii Universităţii, pentru ca să se efectueze, să se efectueze lucrări de curăţire şi de redare a circulaţiei acestui nod. (încercare de urale întrerupte)
Dumneavoastră să fiţi, dumneavoastră să fiţi paznicii, în conlucrare cu forţele de ordine, a acestui punct central din capitală. (urale ) .
Vă mulţumim foarte mult, vă rugăm să faceţi totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sîngeroase, şi dumneavoastră să asiguraţi paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste carea şi-ar mai face apariţia în această zonă. (urale prelungite)
Vă mulţumim foarte mult, tuturor! Drum bun şi cu bine! Succes!" (urale si prelungite)
SUA: Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei
Declaratia Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii din 15 iunie 1990
Actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau, din ultimele cateva zile, au lovit in inima democratiei romane. Atacurile organizate impotriva sediilor partidelor de opozitie si a ziarelor independente si atacurile impotriva personalitatilor politice care urmareau teluri democratice prin mijloace pasnice, de catre muncitorii chemati in Bucuresti de presedintele Iliescu personal, ameninta sa readuca regimul autoritar in Romania.
Facem apel la presedintele Iliescu si guvernul sau sa inceteze imediat orice actiune impotriva procesului incipient de democratizare a Romaniei. In mod special, el trebuie sa recheme de pe strazi pe toti acei muncitori auto-organizati in grupari violente si sa-si ia in mod public angajamentul ca acestia nu vor mai fi incurajati sa se reintoarca.
El va trebui sa garanteze public siguranta conducatorilor si membrilor partidelor politice si a celor care-si exercita dreptul legitim la expresie si dizidenta si va trebui sa redeschida toate ziarele si publicatiile independente ale caror sedii au fost atacate in cursul zilei de joi. In continuare, insistam ca presedintele Iliescu si guvernul sau sa se angajeze intr-un dialog cu partidele de opozitie si alte grupari, pentru a repara daunele aduse democratiei romane, cauzate de evenimentele din ultimele zile.
In asteptarea reinstaurarii procesului democratizarii, Statele Unite au hotarat sa sisteze orice ajutoare economice neumanitare care ar fi putut fi acordate Romaniei. Ambasadorul Alan Green, care s-a aflat in aceasta saptamana la Washington pentru consultari, a primit instructiuni de a se reintoarce la Bucuresti, pentru a comunica conducerii Romaniei gravitatea ingrijorarii noastre legate de recentele evenimente care au avut loc in Romania.
Departamentul de Stat al SUA
|
| | | Pentru mortii fara nume"De la kilometrul zero
Facea parte din Piaţă, ca majoritatea studentilor. Colegii de facultate ii spuneau Sir. Probabil pentru stilul lui elegant. Mihai, insă, se nascuse intr-un sat de munte de pe Valea Bistritei, nu pe malurile Tamisei. Moştenise buna cuviinţă de acasă, de la părinţi. Venea in Piaţă de obicei imbracat in alb. Il găseai in perimetrul fântânii, după orele de curs. Se aşeza pe bordură şi răsfoia presa sau işi nota cite ceva intr-un caiet. Nu era vorbaret, dar nu refuza dialogul. Intr-o buna zi l-am luat prin surprindere: "de ce tot veniti pe-aici, Sir"?.
M-a privit indelung. I-am spus Sir, precum colegii lui şi asta l-a derutat. Avusese de-a face cu destui provocatori care il sâcâiau, ca şi pe ce ceilalţi studenţi, cu fel de fel de intrebari şi indemnuri stupide, sau cu altă specie de oameni, indeosebi femei, incapabile să inteleaga ce vroiau tinerii din Piaţă care scandau "Jos comunismul" şi cintau "Imnul golanilor". "Dar dumneavoastră de ce veniti aici?", mi-a replicat el, după un timp.
Si, fără să vrea, m-a trimis cu gândul, cu patru decenii şi jurmătate in urmă, pe vremea studentiei mele, in Piata Palatului Regal, (azi Piaţa Revoluţiei) unde a avut loc cea mai mare manifestatie anticomunistă de dinaintea instaurării dictaturii
proletariatului in tara noastra. Atunci, la 8 noiembrie 1945, toată studenţimea Bucureştiului era in Piaţă, ca şi acum. Atunci se scanda "Regele şi Patria!". Monarhia era ultima reduta romaneasca in faţa ciumei roşii, adusă şi impusă de tancurile
sovietice.
"Regele şi Patria"! Cutremurător strigăt. Dar Dumnezeu nu ne-a auzit atunci, şi de la Ministerul de Interne (ulterior sediul C.C. al p.c.r, au inceput să "cânte" armele automate, "balalaicile" sinistrei divizii "Tudor Vladimirescu" inăbuşind strigatul
nostru disperat, in singe. Cine poate şti ciţi au murit atunci?!
Şi-acum, dupa 45 de ani, istoria se repeta (sau continua!): studenţii erau din nou în Piata şi strigau "Jos comunismul". Şi cintau acel imn, devenit celebru pe mapamond. Si de pe margine, gospodinele noastre dragi, care işi bateau fesele lor bogate, tipind la noi: "huo, golanilor, trântorilor!..". Si-apoi "oamenii de bine" saltându-şi burţile şi indemnându-ne cu zâmbetul lor gretos: "de ce nu vă duceţi voi la muncă?" Si mai târziu, scutierii, minunaţii nostri scutieri.. Agresarea noastră era iminenta.
Dar noi scandam in continuare "Jos comunisrnul!" şi ne rugam: "Doamne, vino Doamne!..."
- Ce zici, Sir, crezi ca Dumnezeu o să ne audă de data asta? Raspunsul lui Mihai a fost simplu şi dur: "Cine nu crede, nu are ce cauta aici". Ne-am imprietenit. El imi spunea, nu stiu de ce, maestre. Probabil pentru parul meu alb. Ultima oara ne-am intâlnit la kilometrul zero, seara. Piaţa era inundată de lumini. Peste zi avusese loc o uriaşă manifestatie a tineretului: studenţi, elevi, muncitori de toate categoriile. Venisem acolo, la acel punct simbolic, cu gândul să-mi iau ramas bun de la Piaţă - să mă inchin la crucea martirilor Revoluţiei şi să plec. A fost imposibil. De-abia atunci mi-am dat seama că Piaţa nu mai era un loc anume, ea devenise un fenomen in care eram integraţi cu toata fiinţa. "Libertate te iubim, ori invingem, ori murim!"
Piaţa devenise un suflet, o credinţă. Piaţa era in noi. De-acolo, de la kilometrul zero, a inceput Golgota noastra, a celor care credeau.
Mihai a fost ridicat de la facultate impreună cu alţi 3 studenţi care făceau de garda, in ziua de 14 iunie 1990. După ce au fost bătuţi la singe, au fost azvârliţi intr-o duba cu o destinaţie necunoscuta. Probabil la Măgurele. Ce s-a întâmplat acolo e greu de imaginat.
Mihai se numara printre cei care au dispărut fără urmă.
Se afla probabil printre cei "neidentificaţi" de la Străuleşti.
Cineva a vrut sa distrugă Piaţa Universităţii, sa nu ramână nici cenuşa!..."
(Gheorghe Dumbrăveanu, "Piaţa Universităţii", Imprimeria "Coresi", Bucuresti, p. 5-6) |
| | | MARTIRII MINERIADEIIon Iliescu este inculpat, iar Miron Cozma, unealta sa şi a acoliţilor activisto-securişti eliberat - semn că istoria nu iartă. Despre istorie, peste care călcase cu bocancii minerilor, fostul preşedinte avea cu ceva vreme în urmă alte impresii: "Depăşisem, aşadar, încă o piatră de încercare, un moment de răscruce. Prima etapă a naşterii noii Românii se încheiase", scrie Ion Iliescu în volumul I al operei sale intitulată "Momente de istorie", la pagina 356, referindu-se la "evenimentele" din 13-15 iunie 1990. Este adevărat, cu sprijinul minerilor, al Miliţiei - rebotezată Poliţie - al securiştilor, cărora le revenise "tonusul" odată cu reîncadrarea lor în noile servicii secrete şi nu în ultimul rînd al "oamenilor de bine", "piatra de încercare" nu a fost prea greu de trecut. Preţul a fost însă scump plătit. continuare |
| | | Declaraţie de presă Marian MunteanuÎn declaraţiile sale de ieri, 14 Iunie 2005, dl. Miron Cozma comite, deliberat sau nu, unele confuzii în ce mă priveşte. Întrucât afirmaţiile sale au fost amplu mediatizate, sunt obligat să fac următoarele precizări:
Am fost agresat în zorii zilei de 14 iunie 1990, moment în care a survenit şi tentativa de omor asupra mea de care a fost găsit vinovat minerul Domokos. În acel moment, Miron Cozma nu era în Bucureşti, lucru dovedit de propria sa declaraţie dată în faţa parchetului . Deci, nu avea cum să mă "salveze de la moarte". Probabil o fi salvat pe altcineva. continuare |
| | | InfernulToate incercările de deculpabilizare a minerilor pornesc de la afirmaţia că minerii nu au impuşcat oameni. Perfect adevărat! Minerii NU AU ÎMPUŞCAT, CI AU VÂNAT ŞI AU OMORÂT OAMENI: cu bâte, ciomege, răngi, topoare, furtunuri, lanţuri şi alte arme demne de arsenalul călăilor Evului Mediu; i-au bătut cu bestialitate, i-au călcat in picioare, le-au spart capetele, împrăştiindu-le creierii pe asfalt, au bătut femei gravide cu bocancii în pântec, au zdrobit mânuţele copiilor care au dat cu pietre în ei, au ars feţele morţilor cu acid, au violat, au incendiat, au terorizat sute de mii de oameni; beţi morţi, minerii au năvălit şi in cartierele locuite de ţigani, intrând in case, furând şi bătând la intâmplare bărbaţi, femei, copii. continuare |
| | | Morţii fără nume din iunie 1990La câteva săptămâni de la mineriadă, câţiva studenţi la medicină efectuaseră cercetări în Cimitirul Străuleşti II şi au povestit câtorva membri GID că au descoperit acolo 2 tranşee cu aproximativ 78 de morţi neidentificaţi - decedaţi în perioada 13-17 iunie 1990. Au mai existat şi alte persoane - ziarişti, fotoreporteri, studenţi - care au efectuat cercetări şi fotografii la Institutul de Medicină Legală şi la Cimitirul Străuleşti. In august-septembrie 1990, sub semnătura lui Eugen Dichiseanu, ziarul România Liberă a publicat, într-un serial de 10 episoade, o anchetă asupra acestui subiect.
Cercetările, efectuate de ziaristul Eugen Dichiseanu şi membri ai Ligii Studenţilor, printre care şi George Roncea, au descoperit mari nereguli, inadvertenţe, neglijenţe, deficienţe de organizare dar şi încercări de neprezentare de probe în funcţionarea instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei morţilor fără identitate: Poliţia, Procuratura, IML, Primăria Municipiului Bucureşti. Pe post de acar Păun a fost atunci IPS (Întreprinderea de Prestări Servicii) care nu ar fi asigurat transportul corect al morţilor neidentificaţi de la IML la cimitir. Groparii de la Străuleşti povesteau că într-unele dintre sicrie erau şi câte 2 cadavre de neidentificaţi! Vice-primarul capitalei (care negase că ar ştiut ceva despre înhumări) semnase nişte acte legate de necesitatea rezolvării problemei neidentificaţilor de la Morgă şi se şi deplasase la Străuleşti; pentru data de 29 iunie fuseseră săpate, în mare grabă, la Străuleşti, două şanţuri comune, în care au fost înhumaţi mai mult de 40 de morţi neidentificaţi, care nu figurau în fişele Poliţiei; IML păstra chiar şi 7-8 luni morţi neidentificaţi dar fără a le asigura evidenţa - cu amprente, fişe, fotografii - corelată între mai multe instituţii implicate.
Autorul articolului precizează că a fost audiat de Comisia Parlamentară pentru cercetarea urmării evenimentelor din 13-15 iunie, dar, în momentul în care a furnizat comisiei amănunte, documente fotografice, cifre şi detalii concrete, preşedintele comisiei a întrerupt audierea. (România Liberă, nr. 214, 7 septembrie, 1990). continuare |
| | | Piata Universitatii finalVictor Roncea, George Roncea
Ancheta a fost publicată în ziarul ZIUA la şapte ani de la Piaţa Universităţii
După şapte ani, ZIUA aruncă o rază de lumină asupra culiselor Pieţei Universităţii. O viziune a unor martori aflaţi în miezul fenomenului care a adus la putere noua clasă politică a României.
Preambul
În 1977, minerii din Valea Jiului se revoltau, primii, împotriva comunismului. După ani de izolare, de represiuni doar de ei ştiute, care au mers până la exilare şi suprimare fizică, într-un cuvânt prin reeducare, ei devin o masă uşor de manevrat. Comunismul a lăsat sechele adânci. Minerii vor deveni din victime ale comunismului, călăii utilizaţi de regimul neocomunist instalat după lichidarea lui Ceauşescu. Reeducarea, experimentată de ruşi în anii ‘50, în România, în lagărul de la Piteşti, a dat roade. Diabolica rotaţie a victimelor în torţionari va fi aplicată pe scară largă de către vlăstarele perestroikăi, Iliescu şi Roman. Nimicirea românilor de către români, este tema aplicaţiei tactice desfăşurate în România. Comunismul nu piere: se transformă, a fost cuvântul de ordine al regimului Iliescu. continuare |
| | | "Tinerii din Piata Universitatii se drogau. Cu libertate se drogau."Da, domnule Iliescu, aveati dreptate in iunie 1990.
Tinerii din Piata Universitatii se drogau. Cu libertate se drogau. Ei chiar CREDEAU ca a cazut comunismul. Visau, fraierii de ei, cu ochii deschisi, la vremurile cand mutrele acre si prefacute, de diavoli cu fata umana, ale fostilor activisti si directori de editura tehnica nu le vor mai hotarâ soarta. Isi spalau creierele unii altora de gunoaiele si veninul pe care sefii cu propaganda comunista au incercat zeci de ani sa le inoculeze romanilor.
Erau verzi domnule Iliescu. Dar nu legionari, ci cruzi. Necopti erau la minte căci mai credeau îngereste in basmele voastre, pungasii revolutiei, basme despre dreptate si egalitate de sanse. I-ati maturizat inainte de vreme si le-ati ars visele, ticălosilor! La focurile iadului din voi le-ati ars. De aceea au plecat unde au vazut cu ochii, caci ei au vazut iadul, caci au vazut tradători si vânzători de tară acolo unde mai toti fraierii, cu mintile spălate de lacrimile atâtor ani de comunism,
vedeau oameni saraci si cinstiti. continuare |
| | | Ce invata elevii despre mineriadeManualele de istoria romanilor de clasa a XII-a amintesc de fenomenul "Piata Universitatii" si de mineriade in proportii diferite. Unele dintre ele vorbesc mai pe larg, altele expediaza totul intr-un paragraf sau chiar intr-o singura fraza. De departe, manualul Editurii Humanitas pentru clasa a XII-a este cel mai complet, dar si singurul care aminteste de rolul lui Ion Iliescu in fenomenul "Piata Universitatii" si in desfasurarea mineriadelor. Toate cele trei manuale de istoria romanilor aprobate de Ministerul Educatiei pentru clasa a VIII-a trateaza evenimentul succint, in numai citeva rinduri. continuare |
| | | Razboiul civil 13-15 iunie 1990 - Inca 60 de mortiMarturia Dr. D.G, medic la Spitalul Municipal din BUCURESTI
"Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990 cand cei cativa zeci de manifestanti care-si petreceau noaptea in "Piata Universitatii"au fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit in ziua de 13 iunie cand au fost lupte de strada (de data aceasta cu politistii in minoritate) si mai ales in zilele de 14 si 15 iunie, cand minerii, impreuna cu politisti si securisti deghizati au batut un mare numar de oarmeni, la "Sectia de Neurochirurgie" a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni cu "traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure".
Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau sa nu fie inregistrati si, dupa un prim ajutor, paraseau camera de garda. Peste 150 au fost insa retinuti prezentand traumatisme grave, cu alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati. Majoritatea erau loviti in regiunea cefei si unii prezentau urme de lovire si in alte regiuni ale corpului.
Nimeni nu facut ulterior nici o ancheta in privinta acestor decese, tratate ca morti naturale, in spital, registrul in care au fost inscrisi cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oficiale prezinta cifra de 6 morti, toti decedati pe strada si sute de raniti. Nimeni nu a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti si nu a fost condamnat nimeni pentru ranirea lor.
Astea sunt faptele pe care le cunosc vi le comunic in speranta ca cei vinovati vor fi pedepsiti pana la urma"
(Florin Matrescu, Holocaustul Rosu, Bucuresti, 1998, p.158) |
| | | Sinistrul dirijorIntr-un act de sfidare fara precedent la adresa poporului roman, a tuturor victimelor represiunii comuniste, Ion Iliescu l-a gratiat pe Miron Cozma anul trecut pe 16 decembrie, ziua cand incepea, la Timisoara, cea mai sangeroasa si mai radical anticomunista revolutie; continuand sfidarea, justitia romana l-a pus in libertate chiar in ziua de 14 iunie 2005, la exact 15 ani de la dezlantuirea celei mai negre vanatori de oameni din istoria Romaniei, mineriada din Bucuresti, 14-15 iunie 1990.
La intrebarea cum de este posibila o asemenea umilire a poporului roman, a demnitatii nationale, o asemenea profanare a memoriei eroilor neamului, domnul Andrei Vartic, distinsul carturar din Basarabia, ne raspunde ca evenimentele nu sunt deloc intamplatoare:
"In noaptea de 12 spre 13 iunie 2005 la Chisinau, in Piata Marii Adunari Nationale, Voronin a facut o mare sarbatoare dantzuita diabolic numita "Deni Rossii". Nu i-a zis nici macar romaneste - Ziua Rusiei. Or, in 1941, in noaptea de 12 spre 13 iunie, din Basarabia au fost deportati in Siberia, in conditii mult mai nemernice decat transportul vitelor, peste 21.000 de oameni, majoritatea copii (familiile erau deportate in intregime, dar tatii erau despartiti de sotii si copii). Asa ne umilesc, isi bat joc de noi, ne distrug campurile de luciditate si de curatenie, ne transforma in robi umili. Ca si nebunia de la Chisinau, cea de la Bucuresti are un dirijor sinistru."
Razboiul civil din 13-15 iunie 1990, care a spulberat Piata Universitatii, Zona libera de neocomunism a Romaniei, inabusind-o in sange si instaurand teroarea, a inceput cu doua arestari: Icoana Maicii Domnului adusa de la Putna si portretul lui Mihai Eminescu. Militia le-a dus la unitatea de la Magurele, alaturi de cei 1300 de oameni arestati fara mandat de catre minero-securisti, batuti, torturati si anchetati in conditii mai inumane decat cele din perioada stalinista.
... la 15 iunie sa ne amintim de Domnul nostru Eminescu...
Poporul, ochi-n lacrimi, jura in ceasul sânt
C-o Românie una esista pe pamant
Si au facut Credinta, Vointa lor cea tare
Din doua tari mici, slabe, o Românie mare.
Cand oasele-mi albite, destul-is si ajung
Ca sa destepte-o tara din somnul ei cel lung,
Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare
Care din noaptea mortii infiorat apare,
Sufletul meu de flacari, de veacuri desmierdat?
Mihai Eminescu, "Stefan"
GID, 14 iunie 2005. |
| | | Piata Universitatii"Fiecare om are datoria fata de el insusi de a nu se lasa mintit.
Se implinesc 15 ani de la evenimentele sangeroase care au avut loc in Bucuresti in iunie 1990 si care au culminat cu venirea minerilor.
Am vrut sa scriu despre ce a fost atunci. Dar nu asa cum scrii despre istorie, obiectiv, ci asa cum scrii despre o crima pe care o simti vie in tine. Pentru ca, fara indoiala, a fost o crima.
Nu eram decis cum sa abordez subiectul: ori distant, insiruind date si evenimnete, prezentand ce am citit din carti intr-un mod rezumativ care sa-i ajute pe cei care, din vreun motiv sau altul, nu stiu mai nimic despre ce a fost, dar ar vrea sa stie; ori fara date: parerile mele si nimic mai mult. Pana la urma, a ramas a doua varianta si nu numai pentru ca e mai usor de scris. continuare |
| | | Mărturii din arestul de la BăneasaAndrei Apostol, membru GID, muncitor la Faur (fostă 23 August);
In ziua de 15 iunie, la Faur s-a convocat o şedinţă specială de sindicat, în care fost acuzat de colegi că a fost golan şi a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii.
Liderul de sindicat de pe secţia unde lucra, împreună cu un inginer de la FSN, l-au dus la postul de poliţie de la poarta fabricii ca să-l predea; intâlnirea întâmplătoare, pe alei, cu un alt coleg cu funcţie în sindicat şi simpatizant al pieţei, l-a scăpat pe Andrei de bătăi din partea poliţiei. Ajunşi la postul de Poliţie, sindicaliştii l-au predat poliţistului cerând ca situatia lui să fie lamurită la poliţie. continuare |
|
| Articole, Opinii, Link-uri | |
|
